Metodologia psihologiei judiciare
Dacă obiectul de studiu al psihologiei judiciare, după cum am văzut anterior, nu este perfect autonom, în momentul în care trecem la analiza metodologiei ne confruntăm, prin consecinţă, cu eclectismul acesteia. După cum afirmă şi autorii celui mai cunoscut manual de psihologie judiciară în limba română „ca ramură practică, aplicativă, psihologia judiciară îşi structurează un sistem metodologic propriu, adaptând o serie de metode de cercetare şi diagnoză ale psihologiei” (Mitrofan, Zdrenghea şi Butoi, 1992, p. 7). Am putea completa că psihologia judiciară apelează şi la metode specifice unor discipline juridice cu o pondere semnificativă în elaborarea cunoştinţelor ce constituie conţinutul disciplinei.
Scopul şi obiectivele psihologiei judiciare
Ca orice disciplină ştiinţifică, psihologia judiciară are drept scop descrierea, explicarea şi predicţia obiectului său de studiu. Altfel spus, scopul psihologiei judiciare constă în descrierea, explicarea şi predicţia vieţii psihice şi comportamentului persoanelor în contexte legale.
Obiectivele psihologiei judiciare pot fi împărţite în două categorii: obiective teoretice şi obiective
practic-aplicative (Mitrofan, Zdrenghea şi Butoi, 1992).
Printre obiectivele teoretice am putea enumera în special următoarele:
