Autocontrolul emotional - gândirea pozitiva, relaxarea, exercitiile de respiratie si autosugestia .

Autocontrolul emotional

        “Nu toţi reuşim să ne conştientizăm emoţiile, dar când e vorba să le exprimăm, absolut toţi suntem influenţaţi de propria noastră personalitate.”( Gary Chapman )

Emotiile nu apar din neant, nu sunt rezultatul unor situatii, unor circumstante, ci depind in mare masura de gandurile noastre, de sentimentele, de reprezentarile noastre asupra anumitor fapte. Trebuie sa invatam sa eliminam gandurile negative si procesul nu este atat de dificil pe cat poate parea.

METODE PENTRU AUTOCONTROLUL EMOTIONAL 

 Principalele mijloace de realizare a autocontrolului sunt: gândirea pozitiva, relaxarea, exercitiile de respiratie si autosugestia .

a) Gandirea pozitiva

Gandirea pozitiva este o atitudine mentala cu ajutorul careia reusesti sa depasesti obstacolele si sa iti indeplinesti visele. Este o atitudine mentala datorita careia obtii rezultate bune si excelente. O gandire pozitiva anticipeaza fericirea, bucuria, sanatatea si rezultate satisfacatoare pentru fiecare situatie si actiune. Tot ce iti pui in minte reusesti sa duci la bun sfarsit.

Atat gandirea pozitiva cat si cea negativa sunt contagioase. Prin modul de gandire, de reactie si de manifestare toti avem o influenta, mai mare sau mai mica, atat asupra noastra - ca functionalitate fizica si psihica - insa si asupra persoanelor pe care le intalnim. Acest lucru se intampla instinctiv, la nivel subconstient, si se manifesta pe de o parte prin impactul pe care propriile ganduri, emotii si sentimente il au asupra transformarii noastre de-a lungul vietii, pe de alta parte prin transferul acestor ganduri si emotii catre toti cei din jurul nostru.

AGRESIVITATE SI DISTRUCTIVITATE IN PSIHANALIZA

AGRESIVITATE SI DISTRUCTIVITATE IN PSIHANALIZA

            Fără îndoială, problemele pe care le suscită manifestările agresive – îndeosebi cele cu caracter antisocial – sunt de mare actualitate, mass-media semnalând zilnic omniprezenţa violenţei în societatea noastră sub aspectul ei extrem şi spectacular: asasinate, tâlhării, violuri, atacuri cu armată, atentate etc. Iată de ce, agresivitatea este privită ca o problemă socială pentru care se aşteaptă o soluţie. Studiul ştiinţific al cauzelor violenţei, precum şi al mijloacelor de a reduce prevalenţa acestora fiind de o importanţă majoră într-o lume caracterizată printr-o creştere a agresivitţii atât la nivelul relaţiilor interpersonale, cât şi la nivelul celor internaţionale.

           Comportamentul agresiv a fost studiat îndelung de multe persoane, care au încercat să găsească cauzele şi chiar să prevină diferitele stări care cauzează aceste stări de agresivitate.

           Conform definiţiei din dicţionar, agresivitatea este un comportament distructiv şi violent orientat spre persoane, obicte sau spre sine. Există şi o agresivitate calmă, nonviolentă, dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Agresivitatea se găseşte şi la animale, dar acestea o fac sub imperiul nevoii de hrană, nu ca omul care o face din tendinţa competitivă.

ACTELE RATATE

ACTELE RATATE

            Actul ratat este definit de dictionarul de psihologie Larousse ca fiind un act prin care un subiect substituie, fara voia lui, unui proiect sau unei intentii pe care o vizeaza in mod deliberat, o actiune sau o conduita pe deplin neprevazuta.

          In timp ce psihologia traditionala nu a dat niciodata in mod special atentie actelor ratate, S. Freud le integreaza cu drepturi depline in functionarea vietii psihice. El reuneste toate aceste fenomene in aparenta disparate si fara legatura intr-un acelasi corp de formatiuni psihice, pe care le explica dintr-un punct de vedere teoretic prin doua principii fundamentale. In primul rand, actele ratate au un sens; in al doilea rand sunt ‘acte psihice’. A postula faptul ca actele ratate sunt fenomene psihice semnificative echivaleaza cu a presupune ca ele rezulta dintr-o intentie. Deci, ele ar trebui considerate niste acte psihice in sensul strict al termenului.

       Daca Freud afirma ca actele ratate sunt fenomene psihice, atunci ele:

-provin din alte fenomene psihice

- nu sunt cauzate de fenomene organice si fiind fenomene psihice, actele ratate au un sens

- in spatele lor trebuie sa cautam o intentie, o tendinta

       Freud subliniaza autonomia psihicului cu somaticul. Introducerea actului ratat in psihologie e un merit al lui Freud si al psihanalizei. Freud – “Psihologia pana acum n-a stiut despre existenta unor astfel de interferente si despre posibilitatea ca acestea sa produca fenomene ca actul ratat.

       Conditii care favorizeaza aparitia actului ratat:

ISTORIA PSIHOLOGIEI

Istoria Psihologiei

     Cuvantul psihologie provine din limba greaca unde “psyche” are sensul de psihic, iar “logos” pe cel de stiinta, Psyche fiind in mitologie o tanara deosebit de frumoasa, care personifica sufletul.

            

   Naşterea obiectului psihologiei

     
                 Termenul de psihologie datează din secolul al XVI-lea. Termenul psihologie se pare ca a fost utilizat prima oara in 1533 de catre Rudolf Goclenius intr-o lucrare de morala; sensul actual apare in titlul tratatelor lui Christian Wolff “ Psihologia empirica” (1732 ) si “Psihologia rationalista” (1734), scrise in limba latina, ambele cu un  success rasunator in epoca. Înainte se vorbea doar de o aşa-zisă “ştiinţă a sufletului”, pentru care era folosit grecescul “anima” care avea acelaşi conţinut. Aristotel, de exemplu, cu termenul de “anima” spunea că erau înzestrate toate vietăţile, inclusiv plantele. Thales merge chiar mai departe, spunând că magnetul atrage diversele obiecte pentru că are în sine un “anima” … O concepţie panteică inconfundabilă proprie celor vremi antice, dar care reapare şi astăzi în forme mai subtile. Ulterior elementul de “anima” apare ca raportat la fenomenele de conştiinţă.

                 Omul din acel moment are nu numai de simţire şi gândire, dar şi putere de înţelegere şi valorificare a ceea ce reflectă. Ştie în ce măsură lucrurile depind de el, în ce măsură el însuşi devine “măsură” a lucrurilor reflectate. Iar reflectarea conştientă o include şi pe cea religioasă, exprimată în forma diverselor credinţe.

Sigmund Freud - Psihanaliza

                                 Sigmund Freud -  Psihanaliza

        Psihanaliza este un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificația faptelor și reprezentărilor ce au loc în inconștient  si o metodă de terapie a tulburărilor psihice, în cadrul căreia se tinde la rezolvarea acestora prin aducerea la suprafață și clarificarea semnificației rezistențelor, transferurilor și dorințelor ascunse ale pacienților.

      Psihanaliza a fost dezvoltată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie generală a inconștientului. Modalitatea funcțiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud în special din studiul semnificației viselor, interpretate de el ca realizare imaginară a îndeplinirii dorințelor ce derivă din aspirațiile refulate ale copilăriei. Calea recomandată pentru accesul în înconștient este înțelegerea sensului viselor și a actelor ratate (lapsus-uri).

      Iniţial psihanaliza se dorea un nou mod de a „vedea” şi de a „înţelege” viaţa sufletească. Treptat, ea îşi extinde sfera de interese asupra omului cuprinzând toate domeniile umanului care sfârşesc prin a transforma psihanaliza într-o veritabilă psiho-antropologie, integrată ştiinţelor umane.
Din acest moment se vor diferenţia două mari direcţii în interiorul psihanalizei:
- direcţie doctrinară, pur teoretică, de interpretare şi explicare a omului ca „fenomen uman” complex sub multiplele sale aspecte: psihologic, social, moral, cultural, religios, familial, istoric, etc.
- direcţie medico-terapeutică, pur practică de formare a personalităţii umane, restaurare şi psihoterapie specifică a bolilor psihice sub numeroase aspecte: medical, terapeutic, pedagogic, psihopedagogic, etc.

Sigmund Freud - Biografie, Bibliografie, Analiza

Sigmund Freud (1856–1939)

Sigmund Freud (n. 6 mai 1856, Freiberg, astăzi Příbor / Republica Cehă - d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei scoli sunt fondate pe urmatoarele ipoteze:

• Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
• Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
• Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
• Conflictele inconștiente si sexualitatea reprimata sunt sursa nevrozelor.
• Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate

Cu doar trei ani înainte de apariţia lucrării On the Origin of Species, la unsprezece ani după naşterea lui Friedrich Nietzsche în Röcken şi în plină epocă feuerbachiană, se naşte la Freiberg (azi Pribor, Cehia) la 6 mai 1856, dintr-un tată comerciant aflat la a treia căsătorie (Jacob Kolloman Freud) şi dintr-o mamă mai tânără cu 20 de ani decât tatăl (Amalia Malka Nathanson), cel care va fi supranumit întemeietorul psihanalizei, Sigismund Schlomo Freud.