ISTORIA PSIHOLOGIEI

Istoria Psihologiei

     Cuvantul psihologie provine din limba greaca unde “psyche” are sensul de psihic, iar “logos” pe cel de stiinta, Psyche fiind in mitologie o tanara deosebit de frumoasa, care personifica sufletul.

            

   Naşterea obiectului psihologiei

     
                 Termenul de psihologie datează din secolul al XVI-lea. Termenul psihologie se pare ca a fost utilizat prima oara in 1533 de catre Rudolf Goclenius intr-o lucrare de morala; sensul actual apare in titlul tratatelor lui Christian Wolff “ Psihologia empirica” (1732 ) si “Psihologia rationalista” (1734), scrise in limba latina, ambele cu un  success rasunator in epoca. Înainte se vorbea doar de o aşa-zisă “ştiinţă a sufletului”, pentru care era folosit grecescul “anima” care avea acelaşi conţinut. Aristotel, de exemplu, cu termenul de “anima” spunea că erau înzestrate toate vietăţile, inclusiv plantele. Thales merge chiar mai departe, spunând că magnetul atrage diversele obiecte pentru că are în sine un “anima” … O concepţie panteică inconfundabilă proprie celor vremi antice, dar care reapare şi astăzi în forme mai subtile. Ulterior elementul de “anima” apare ca raportat la fenomenele de conştiinţă.

                 Omul din acel moment are nu numai de simţire şi gândire, dar şi putere de înţelegere şi valorificare a ceea ce reflectă. Ştie în ce măsură lucrurile depind de el, în ce măsură el însuşi devine “măsură” a lucrurilor reflectate. Iar reflectarea conştientă o include şi pe cea religioasă, exprimată în forma diverselor credinţe.

           Paradigma care i-a reunit pe întemeietorii psihologiei şi care a dat temei constituirii psihologiei ca ştiinţă de sine stătătoare s-a creat când ceea ce se reflecta la nivel mental a putut deveni o realitate de conştiinţă substanţială. Ceea ce era de reflectat din acest moment apare ca ceva palpabil, ca fiind de ceaşi natură cu celelalte lucruri materiale. Conştiinţa putea fi concepută şi imaginată ca fiind formată dintr-o multitudine de elemente psihice, din acţiuni…, toate individualizabile, ca fiind trăite de fiecare idivid la fel, în întreaga sa provenienţă (1);  unde fenomenele de conştiinţă devin accesibile nu doar prin observare internă, ci şi pe calea observaţiei externe (2).

                       

                 Psihologia – la punctul de joncţiune dintre filozofie şi ştiinţele naturii:

-           Istoria despre “suflet” în antichitate, în ev mediu, în capitalism

-           În secolul XX soarta psihologiei se joacă la hotarul de despărţire dintre ştiinţele naturii şi cele sociale. Obiectul de studiu al acesteia devine comportamentul  - categorie ce pate fi asimilată din ambele perspective. Legătura cu filozofia, cu ştiinţele naturii şi cu cele sociale.

-           Nevoia de  a cunoaşte întregul “trecut” al psihologiei  - de a reveni la antichitate

-           Cateoriile de instinct şi inteligenţă

            Experienta psihologica este obiectivata in mituri, povestiri, legende, basme, proverbe alcatuind “psihologia naiva”, o psihologie nesistematizata si neverificata experimental. Aceeasi experienta empirica, filtrata printr-o instructie elevata, este prezenta in toate genurile de literature culta sau in film si concureaza uneori, prin intuitie, rezultatele omului de stiinta; literature sau filmul exprima intr-un limbaj specific probleme din psihologia naiva, dar utilizeaza ca surse de inspiratie si teorii, ipoteze ale psihologiei stiintifice.

            In toate timpurile, detinatorii unui volum mai mare de informatii despre psihic au fost inconjurati de mister si admiratie:

-         samanii, medici si psihologi, detinatori de capacitati paranormale erau conducatorii tribului;

-         Pithia, prezicatoare in fraze enigmatice a viitorului, era preoteasa zeului Apollo;

-         vrajitoarele din evul mediu, care-si arogau puterea de a schimba destinele, au produs atata teama incat si-au atras arderea pe rug;

-         testele si chestionarele publicate azi in ziare si reviste suscita interesul a nenumarati cititori.

      Treptat, asemenea altor stiinte, psihologia s-a desprins de filosofie, a capatat rigoare si a devenit accesibila mai multor membri ai comunitatii; prima lucrare considerate de istorici ca avand caracter stiintific este “ Elemente de psihofizica”, care apartine medicului si fizicianului german Gustav Th. Fechner. Statutul de stiinta se consolideaza incepand cu anul 1879, cand se infiinteaza la Leipzig (Germania) primul laborator de psihologie din lume, de catre fiziologul Wilhelm Wundt; deoarece laboratorul permitea verificarea ipotezelor prin experiment, aici si-au desavarsit formatia multi cercetatori din America sau Europa, printer care si romanul Eduard Gruber, care a infiintat in 1889, la Iasi, primul laborator de psihologie din Romania.

      Dezvoltarea psihologiei a fost influentata mai tarziu de succesele obtinute in fizica si fiziologie, antropologie si sociologie si, in ultimul timp, in biochimie, cibernetica si teoria informatiei; diferitele conceptii sau scoli psihologice poarta marca acestor influente si propun imagini variate ale omului.

       Institutionalizarea psihologiei s-a desavarsit la sfarsitul secolului al XIX-lea cand, s-a generalizat predarea acestor cursuri in universitatile din Germania, Anglia, Franta, S.U.A., s-a inmultit numarul laboratoarelor, au aparut reviste de specialitate, s-au creat societati si au fost organizate congrese.

      Un pas important in stabilizarea statutului de stiinta, s-a realizat prin construirea primului test psihologic veritabil de catre Alfred Binet si Theodore H. Simon (1905); era o “scara metrica de inteligenta” alcatuita din serii de sarcini bazate pe principiul lui Binet: “indivizii sunt ceea ce fac”; prin acest test, autorii isi propuneau sa diferentieze copii normali de cei care nu pot invata si inaugura utilizarea psihologiei in scopuri pedagogice.

   In ciuda dificultatilor specifice obiectului de studiu sau a istoriei nefaste, psihologia contemporana a inregistrat numeroase progrese. Evolutia ei l-a determinat pe Hermann Eddinghaus sa afirme la inceputul secolului (1908) ca psihologia are “ un trecut lung dar o istorie scurta”, remarca ce isi pastreaza actualitatea.