ABORDĂRI TEORETICE ÎN PSIHOPATOLOGIE
Înţelegând, într-o oarecare măsură, problematica circumscrierii patologicului cu referire la sfera
mentală, să considerăm drept definiţie a psihopatologiei aceea de domeniu ştiinţific ce se ocupă cu descrierea şi diagnosticarea, înţelegerea şi explicarea, prognosticul şi controlul (tratarea), suferinţei (patologiei) mentale.
Ca ramură a medicinii (medicina mentală / psihiatria), ea utilizează metode specifice ştiinţelor
biologice şi medicale. Ca ramură a psihologiei şi celorlalte “ştiinţe” sociale, ea se raportează la datele
asupra omului “normal”, oferind criterii particulare de validarea pentru acestea.
Un corpus imens de cunoştinţe s-a acumulat, de-a lungul timpului, privitor la suferinţele mentale
de diverse tipuri. Trecerea lor în revistă depăşeşte cu mult spaţiul şi scopul prezentului material.
MODELE ÎN ŞTIINŢELE SOCIO-UMANE
În faţa unui fenomen hipercomplex, precum mintea umană, au fost avansate de-a lungul timpului
mai multe încercări de înţelegere şi explicare. Cunoscute sub numele de modele (sau, mai larg,
paradigme / orientări), ele simplifică sau limitează realitatea mentală la un set de parametri ce pot fi
descrişi satisfăcător şi care sunt consideraţi esenţiali fenomenului modelat.
Probabil cel mai vechi model al suferinţei mentale şi comportamentului patologic este cel magic /religios. Simplificând, acesta consideră drept principala cauză a acestora influenţa demonilor (diavolilor, în tradiţia iudeo-creştino-musulmană). Bolnavul mental este văzut ca “posedat” şi drept câmp de luptă între acestea şi forţele divine.
Rareori, pacientul poate fi “posedat” de spirite benefice, precum în epilepsie, considerată în
antichitate drept “morbus sacer” (boala sfântă).
Controlul acestor influenţe se poate face prinapel la şamani şi vrăjitori, spirite ce pot intra în
comunicare directă cu forţele supranaturale, în încercarea de a le înţelege “intenţiile”; o dată astfel
descifrate “cererile” acestora, manifestările bolii ar trebui să dispară.
În ciuda progresului ştiinţific şi cultural, modelul magic s-a dovedit extrem de robust, putând fi
aflat şi în lumea civilizată contemporană într-o multitudine de forme implicite (de la banalul şi
omniprezentul zodiac, la magia ţigănească). De altfel, o bună parte din strategiile de supravieţuire a
modelului magic se pot regăsi, la o privire mai atentă, în cadrul multora dintre modelele cu pretenţii mai ştiinţifice ce au înflorit în psihopatologia şi psihoterapia actuală :
1. ORIENTAREA BIOLOGICĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
2. ORIENTAREA SOCIO-CULTURALĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
3. ORIENTAREA ETNO-ANTROPOLOGICĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
4. ORIENTAREA COMPORTAMENTALISTĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
5. ORIENTAREA FENOMENOLOGICĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
6. ORIENTAREA EXISTENŢIALISTĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
7. ORIENTAREA COGNITIV(IST)Ă ÎN PSIHOPATOLOGIE
8. ORIENTAREA PSIHANALITICĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
9. ORIENTAREA ATEORETICĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu