CE ESTE ŞI CE NU ESTE PSIHOLOGIA JUDICIARĂ?
Psihologia judiciară este un domeniu de cunoaştere relativ tânăr, în plină expansiune şi din ce în
ce mai popular în toată lumea (Arrigo, 2000). Datorită impactului mass-media, artei cinematografice şi romanelor poliţiste, disciplina propriu-zisă cât şi experţii-practicieni în psihologie judiciară sunt
înconjuraţi de o anume „aură a senzaţionalului şi misterului”: identificarea şi captarea criminalilor în
serie după indicii şi probe vagi, pătrunderea în intimitatea minţii unor psihopaţi sexuali, duelul psihologic şi arta hărţuirii unor criminali evadaţi – iată doar câteva subiecte care sunt reiterate la infinit în diferite combinaţii şi care creionează pentru populaţie faţa psihologiei judiciare.
ce mai popular în toată lumea (Arrigo, 2000). Datorită impactului mass-media, artei cinematografice şi romanelor poliţiste, disciplina propriu-zisă cât şi experţii-practicieni în psihologie judiciară sunt
înconjuraţi de o anume „aură a senzaţionalului şi misterului”: identificarea şi captarea criminalilor în
serie după indicii şi probe vagi, pătrunderea în intimitatea minţii unor psihopaţi sexuali, duelul psihologic şi arta hărţuirii unor criminali evadaţi – iată doar câteva subiecte care sunt reiterate la infinit în diferite combinaţii şi care creionează pentru populaţie faţa psihologiei judiciare.
De facto, psihologia judiciară nici pe departe nu se reduce la studiul crimelor extreme şi criminalilor senzaţionali, la fel cum nu toţi practicienii ce beneficiază de cunoştinţele acestei discipline sunt criminalişti. În spatele preocupărilor spectaculoase, inoculate publicului larg, se află multe subiecte
de rutină, abordate în baza cunoştinţelor din cele mai diverse arii ale ştiinţelor juridice şi ştiinţelor
psihologice. La rândul lor practicienii care folosesc cunoştinţele reunite sub cupola psihologiei judiciare sunt mult mai diverşi, implicaţi de cele mai multe ori în activităţi de rutină.
Obiectul de studiu al psihologiei judiciare
Dacă e să analizăm obiectul de studiu al psihologiei judiciare, am putea să-l definim, într-o
manieră pretenţioasă, ca fiind studiul particularităţilor vieţii intrapsihice şi al comportamentului
persoanelor implicate în prevenirea, geneza, producerea şi soluţionarea conflictului individului cu norma juridică (în special cu normele penale şi civile).
manieră pretenţioasă, ca fiind studiul particularităţilor vieţii intrapsihice şi al comportamentului
persoanelor implicate în prevenirea, geneza, producerea şi soluţionarea conflictului individului cu norma juridică (în special cu normele penale şi civile).
Ar trebui să explicăm puţin definiţia propusă mai sus. Înţelegem prin viaţa intrapsihică totalitatea
proceselor psihice cognitive, afective şi motivaţionale inaccesibile observaţiei directe. Pentru psihologi studiul proceselor psihice se realizează indirect ca rezultat al observării comportamentului care poate fi urmărit nemijlocit.
Să examinăm acum ultima parte a definiţiei propuse. Conflictul individului cu norma juridică se
produce atunci când o persoană „încalcă legea”: face ceva ce este interzis de conţinutul normelor
juridice sau nu face ceea ce reglementările juridice îi cer expres să facă . Deşi există o varietate foarte mare de norme juridice investigate sistematic de diferite ramuri de drept (de exemplu, dreptul transporturilor, dreptul internaţional, dreptul constituţional, dreptul muncii, dreptul administrativ, dreptul afacerilor etc.), cele mai numeroase, importante şi omniprezente norme juridice sunt normele civile şi normele penale. Aceste norme reglementează cele mai importante aspecte ale vieţii umane şi, cu anumite excepţii, presupun o răspundere juridică personală (individuală)
pentru nerespectarea lor.
Ţinând cont de aceste caracteristici, psihologia judiciară se ocupă cu precădere de aspectele psihologice legate de încălcarea normelor penale, şi, într-o mai mică măsură, de aspectele psihologice legate de încălcarea normelor civile.
În conflictul individului cu norma juridică participă, având diferite roluri în această „dramă
judiciară”, mai multe persoane: făptaşul propriu-zis (în termeni legali acestuia i se mai spune pârât, în
cazul unui proces civil, sau învinuit / inculpat, în cazul unui proces penal), ocazional pot apărea
complicele sau instigatorul, martori, gardieni publici, poliţişti, anchetatori, procurorul, avocatul, completul de judecători, experţi, gardienii din instituţiile penitenciare etc.
Toate aceste categorii de persoane sunt implicate în mod diferit în prevenirea, geneza, producerea şi soluţionarea conflictului individului cu norma juridică.
De facto, am putea să le numim personaje dintr-o dramă, drama individului care încalcă legea, drama judiciară.
Desigur, am putea formula obiectul de studiu al psihologiei judiciare şi prin frazări relativ mai
simple, deşi, poate mai puţin exacte, de genul: studiul aspectelor psihologice în procesul înfăptuirii
justiţiei sau studiul aspectelor psihologice în contexte legale, sau, mai metaforic, studiul aspectelor
psihologice prezente în drama judiciară.
După ce am oferit câteva posibile variante de definire a obiectului de studiu al psihologiei judiciare, trebuie să precizăm că acesta nu este autonom. A analiza comportamentul şi viaţa intrapsihică a unui individ în contexte legale presupune de fapt un obiect de studiu particularizat pentru … psihologia socială. Să ne aducem aminte faptul că, psihologia socială se ocupă de viaţa psihică şi comportamentul individului în contexte sociale. Cum contextele legale reprezintă un caz particular de contexte sociale, obiectul de studiu al psihologiei judiciare se suprapune peste cel al psihologiei sociale. Mai mult decât atât, dacă o să analizaţimanualele de psihologie socială de limbă engleză, de cele mai multe ori o să remarcaţi că spre final, în cadrul secţiunii consacrate psihologie sociale aplicate, veţi găsi frecvent un capitol care se întitulează „Psihologia socială aplicată în contexte legale”.
Exemplu de delict civil prin acţiune
Dacă persoana A lasă drept amanet persoanei B, ca şi garanţie pentru creditul obţinut, un autoturism, iar persoana B foloseşte autoturismul în interese personale, suntem în situaţia în care creditorul (persoana B) încalcă prevederile Codului Civil care interzice folosirea bunului amanetat (vezi C. Civ., art. 1693). Această faptă a creditorului îi dă dreptul debitorului (persoanei A) să se adreseze instanţei de judecată pentru ca bunul amanetat să fie pus sub sechestru judecătoresc şi ca, eventual, să-i fie restituite şi daunele care le-a suferit din cauza uzurii la care a fost supus autoturismul.
În cazul de faţă persoana B comite un delict civil, adică încalcă legea civilă, prin faptul că face ceva ce aceasta, prin intermediul prevederilor codului civil, îi interzice să facă.
Dacă, după ce executorul judecătoresc aplică, în baza hotărârii legale, sechestrul asupra autoturismului şi persoana B sustrage de sub sechestru autoturismul şi îl foloseşte din nou în scopuri personale, va comite un delict penal – o infracţiune. Infracţiunile, faţă de delictele civile, se pedepsesc: în cazul dat, conform codului penal românesc infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la o lună până la un an sau cu amendă (vezi C. Pen., art. 244).
Exemplu de infracţiune penală prin non-acţiune / inacţiune
Dacă persoana C găseşte un telefon mobil şi în termen de 10 zile nu-l predă autorităţilor sau persoanei care l-a pierdut comite o infracţiune penală care se regăseşte în Codul Penal cu titlul „însuşirea bunului găsit” (vezi C. Pen., art. 216). De data aceasta delictul penal (infracţiunea) se comite prin omisiune sau nesocotire a ordinului care se cuprinde în Codul Penal: lucrul găsit trebuie restituit proprietarului sau predat autorităţilor. Persoana C riscă să fie pedepsită prin închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu