Cercetarea experimentală
Experimentul, fie de laborator sau de teren, este singura metodă care permite cercetătorilor să
stabilească o cauză pentru ceea ce observă. Spre deosebire de alte domenii ale psihologiei, în care
experimentul a fost întotdeauna metoda principală, în psihologia environmentală a fost folosit mai puţin.
Pentru psihologii environmentalişti, dificultăţile de a folosi experimentul depăşesc avantajele lui.
Una din problemele mari este că, adesea, gradul de control necesar pentru a avea o relaţie pură între variabila independentă şi cea dependentă creează o situaţie artificială. Aceasta face ca rezultatele experimentului să fie mai puţin generalizabile sau extrapolabile la situaţiile reale, deci reduce validitatea externă. De fapt, este posibil să exercităm un control experimental satisfăcător pe o perioadă scurtă de timp. Cum efectele mediului sunt efecte care se manifestă pe perioade lungi, psihologii environmentali sunt mai puţin înclinaţi să facă apel la experiment.
Totuşi, studiile experimentale, chiar cele de laborator, au fost folosite în cercetarea efectelor
mediului. De pildă, Glass şi Singer (1972) au utilizat condiţiile artificiale de laborator pentru a preciza aspectele psihologice ale expunerii la zgomot. Au descoperit astfel relaţii care ar fi fost imposibil de descoperit prin demersuri non-experimentale.
În studiile celor doi psihologi americani, subiecţii erau expuşi la zgomote predictibile şi nepredictibile. Unele grupuri experimentale aveau control asupra zgomotelor, dispunând de posibilitatea de a le întrerupe. Zgomotele predictibile au avut puţine efecte negative asupra subiecţilor, în vreme ce cele pe care ei nu le puteau anticipa îi afectau negativ într-o măsură semnificativă. Un efect mai important scos la iveală de Glass şi Singer a fost acela că sentimentul controlului reducea drastic consecinţele negative ale zgomotelor impredictibile.Este important să remarcăm faptul că a fost necesar să se izoleze cauzele şi că numai tehnica experimentală a făcut posibil acest lucru.
O alternativă la experimentul de laborator este experimentul de teren. Acesta constituie, fără
îndoială, o metodă mai adecvată scopurilor psihologiei environmentale decât experimentul de laborator.
Pe teren, cercetătorul câştigă în realism şi în potenţialul de extrapolare, păstrând în acelaşi timp un
control satisfăcător asupra variabilelor parazite.
Un bun exemplu de experiment de teren este studiul lui Edney asupra teritorialităţii. Psihologilor le-a venit întotdeauna greu să studieze teritorialitatea în laborator, întrucât ea se asociază cu sentimentul de proprietate. Edney a procedat foarte simplu: le cerea subiecţilor, cu toţii studenţi să se întâlnească în camera de cămin a unuia din ei şi să interacţioneze. A constatat, aşa cum se aştepta, că cel pe teritoriul căruia se desfăşura conversaţia era mai activ. Faptul de a te afla pe propriul teritoriu induce un sentiment de control şi conferă un avantaj în interacţiune. De aceea, bunăoară, trebuie să recomandăm negociatorilor ca, în măsura în care lucrul acesta e posibil, să încerce să negocieze pe teritoriul lor şi nu al partenerului. Edney a utilizat, aşadar, un context natural pentru a observa un fenomen environmental şi pentru a-i studia efectele într-o manieră sistematică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu