Biologic versus socio-cultural în psihopatologie

Biologic versus socio-cultural în psihopatologie

 

Cel puţin în istoria lor recentă, modelele biologic şi socio-cultural au avut raporturi reciproce mai degrabă polemice şi exclusiviste, în mare măsură drept reflectare profesională a dilemei filosofice
somatic (corporal) versus psihic (mental) .

Principale opoziţii între orientările biologică şi socio-culturală în psihopatologie 

Cauza disfuncţionalităţii  

modelul biologic : alterare biologică (morfologică sau funcţională)
modelul socio-cultural: dereglare familială sau socială generală

Scopul terapiei modelul biologic : remediere biologică
modelul socio-cultural: refacerea sistemului familial sau social

Tehnica terapeutică

modelul biologic : intervenţie biologică

modelul socio-cultural: intervenţie socială

Poziţia terapeutului 

modelul biologic : doctor

modelul socio-cultural : facilitator social

Poziţia ‘consumatorului’ [de terapie]

modelul biologic : pacient

modelul socio-cultural : client

Susţinere ştiinţifică 

modelul biologic : înaltă

modelul socio-cultural : modestă - moderată

Interacţiunea relativ contradictorie a celor două abordări a condus până în prezent la oneste reevaluări
ale unora dintre practicile specifice modelului biologic (aşa este, de exemplu, cazul limitării
utilizării psihochirurgiei în favoarea psihofarmacologiei) şi la o practic nestăvilită proliferare a orientărilor socio-culturale , în încercarea de a propune un contracandidat (din păcate mereu de neatins, pare-se) pe măsura modelului biologic.
 

Unele soluţii de compromis în disputa biologic versus socio-cultural în psihopatologie

În spiritul contemporan al căutării consensului, s-au propus – inevitabil – unele formule de
compromis în explicarea stărilor psihopatologice: teoria diateză-stres (e.g., Meehl P.E., 1962, American Psychologist, 17, 827), modelul bio-psiho-social (e.g., Brânzei, 1970, Revista Medico-Chirurgicală, LXXIV, 1023; Engel G.L., 1977, Science, 196, 129).

• Teoria diateză-stres în psihopatologie

Estompând tăria argumentelor de tip cauzal ale abordării biologice şi amplificând, oarecum,
sugestiile corelative ale celei socio-culturale, aceasta consideră că un comportament psihopatologic (de la alcoolism la schizofrenie) poate fi explicat ca urmare a conjugării nefaste a efectelor unei predispoziţii către anormalitate / boală (“diateza”) cu cele ale unor circumstanţe ambientale (stresori) ce potenţează developarea şi dezvoltarea acelei predispoziţii; prezenţa izolată fie a stresorilor (în absenţa predispoziţiei) fie a predispoziţiei (în absenţa stresorilor) nu se manifestă comportamental ca suferinţă mentală.

Se oferă astfel şansa explicării marii variabilităţi a constatării psihopatologiei în viaţa cotidiană,
oferindu-se astfel un răspuns aparent mulţumitor unor nelămuriri de tipul: ‘de ce dintre mai mulţi oameni supuşi unor circumstanţe socio-culturale relativ comune doar unii dezvoltă o suferinţă mentală?’ şi ‘de ce dintre diverşi membrii ai unei aceleiaşi familii (uneori chiar dintre fraţi gemeni), având aşadar o ereditate biologică relativ comună, doar unii suferă de tulburări mentale?’.
Câţiva reprezentanţi importanţi: P.E. Meehl, B. Spring, J. Zubin
 

• Modelul bio-psiho-social în psihopatologie

Reunirea abordărilor biologică şi psiho-socială într-o formulă concesivă hibridă, cu pretenţii de
exhausitivitate, a condus la modelul bio-psiho-social (bio-psiho-socio-cultural). Acesta propune
amalgamarea celor două abordări, cu avantajele şi limitele fiecăreia, într-o viziune cuprinzătoare (nu şi mai explicită) asupra psihopatologiei.

Larg adoptat în prezent, termenul bio-psiho-social se dovedeşte “utilizat frecvent într-un mod
neglijent, vag şi nefolositor” (Ayd F.J. jr, 1995, Lexicon of Psychiatry, Neurology, and the Neurosciences, Baltimore: Williams and Wilkins).
Câţiva reprezentanţi importanţi: P. Brânzei, G. Engel

Recomandari :

Obiceiuri de zi cu zi care iti distrug creierul !!!

Tulburari psihice - noutati 

Autocontrolul emotional 

ISTORIA PSIHOLOGIEI

Îmbunătăţeşte -ţi memoria cu 75 % !