luni, 24 februarie 2014

Orientarea socio-culturala in psihopatologie

ORIENTAREA SOCIO-CULTURALĂ ÎN PSIHOPATOLOGIE


Opusă modelului biologic este orientarea socio-culturală în psihopatologie. Aceasta consideră
drept esenţiale generării şi menţinerii diverselor forme de psihopatologie influenţa unei serii de factori socio-culturali de mediu.

  • Scurt istoric
Sub denumirea de psihiatrie socială, curentul socio-cultural se cristalizează către sfârşitul şi imediat după Primul Război Mondial, în general ca o expresie a eclectismului abordărilor suferinţei
mentale. După o perioadă de stagnare, el este reluat la începutul celui de-al Doilea Război Mondial,
cunoscând după sfârşitul acestuia o dezvoltare susţinută.

Evitând excesele, mai ales de natură explicativă, psihopatologia socială ar putea valorifica pe larg
poziţia sa interdisciplinară (la frontiera dintre psihologie, sociologie şi medicină / psihiatrie).
Câţiva reprezentanţi importanţi: R.Bastide, M.Jones

  • Principale repere
Se consideră, în general, două dominante ale concepţiei socio-culturale în psihopatologie
(Heuyer, 1970, apud Ionescu Ş., 1998, Paisprezece abordări în psihopatologie [traducere de Bălan B.], Iaşi: Polirom): 

1. Dominanta  “clasică” urmăreşte efectele bolii mentale asupra integrării socio-culturale a bolnavului, altfel spus, are în vedere consecinţele sociale ale bolii; 
2 . A doua “paradigmă” ia în calcul rolul mediului social în producerea bolii mentale, altfel spus, etiologia socială a (sociogeneza) suferinţei mentale.
 
Exemplificări : “Rolul de bolnav”
  • Sociogeneza psihopatologiei
Sărăcia, împreună cu stigmatele sale culturale (proximitate excesivă şi promiscuitate, violenţă
intra- şi extra-familială, dependenţă, neajutorare, marginalitate) dar probabil şi cu un grad mai ridicat de toleranţă pentru diverse forme de psihopatologie a fost asociată cu o incidenţă crescută a diverselor forme de psihopatologie (inclusiv alcoolismul şi consumul de droguri).

Să remarcăm faptul că sărăcia (ca, de altfel, mulţi dintre parametrii sociali pretinşi factori etiologici
în psihopatologie) este doar corelată diverselor suferinţe mentale, o relaţie cauzală de determinism fiind departe de a fi fost stabilită . Rămâne, aşadar, neclar dacă psihopatologia este cauzată de sărăcie ori dacă adeseori nu poate fi, mai degrabă, cauza sărăciei.
 
  • Deschideri terapeutice
- Socioterapiile
Consecinţă naturală a concepţiei sociogenetice asupra psihopatologiei, orientarea socio-culturală
consideră o abordarea similară în terapia suferinţelor mentale.
Punând accent pe reinserţia (eventual reintegrarea) socială a bolnavului psihic drept justificată
finalitate a oricărei terapii, socioterapiile de diverse tipuri şi orientări valorifică resursele potenţial
sanogene ale grupului.

- Psihodrama
Concepută de Jacob Moreno prin analogie cu teatrul, psihodrama este una dintre primele varietăţi de terapie de grup. În cadrul acesteia, pacientul joacă, în faţa şi împreună cu colegi de suferinţă, propriul său rol dramatic. Crearea atmosferei de improvizaţie scenică este considerată îndeajuns de securizantă pentru pacient, încât să îi îngăduie exprimarea relativ liberă a trăirilor şi gândurilor sale cele mai angoasante, în timp ce în cursul jocului de rol, poate explora diverse modalităţi ipotetice de “rezolvare” a acestora. Prezenţa încurajatoare a celorlalţi stimulează trăirea empatică a rolului fiecărui participant.


                            Avantaje ale modelului socio-cultural în psihopatologie


Abordarea socio-culturală (re)pune în contextul adecvat fiinţa umană, chiar atunci când aceasta
se află în situaţia limită a bolii. 

Altfel spus, urmăreşte consecinţele suferinţei mentale asupra relaţiilor sale cu cei din jur, de la cei apropiaţi până la instituţii şi factori de decizie.

Readuce, de asemenea, în discuţie rolul modulator al diverşilor parametri socio-culturali în
nuanţarea expresiei clinice a suferinţei mentale
.


                                  Limite ale modelului socio-cultural în psihopatologie

 
Bună parte dintre datele pe care se sprijină orientarea socio-culturală în psihopatologie sunt
obţinute prin studii corelaţionale (vide supra), astfel că sociogeneza suferinţei mentale este, în fapt, în mare măsură doar ipotetică.

Mai mult, modelul socio-cultural rămâne prea general, nereuşind să explice particularităţile
individuale în producerea şi menţinerea diverselor varietăţi de patologie mentală; altfel spus, este
incapabil de diagnostic şi prognostic în cazurile concrete ale bolnavilor mental.

Recomandari :
Obiceiuri de zi cu zi care iti distrug creierul !!!
Tulburari psihice - noutati 
Autocontrolul emotional 
ISTORIA PSIHOLOGIEI
Îmbunătăţeşte -ţi memoria cu 75 % !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu